FABULE MODERNE de Tatiana Ţîbuleac

 Ard padurile

de Paula Erizanu

Pe goodreads i-am oferit 5/5. Si i-as fi oferit si mai mult daca ar fi fost mai multe stele.

Nu stiam despre ce e cartea cand am, practic, inhatat-o din gramada de catri de la Galerie Moldave a Paris. De mult aveam in gand sa citesc ceva de Paula Erizanu. Mai mult din curiozitate. Dar dupa ce am incheiat cartea asta astept continuarea. Nu de alta, dar insasi autoarea a scris la sfarsit: Va urma.

Stiti cand aveti de coborat sau urcat, iar scarile sunt mega, mega inguste, incat va incapt doar jumatate din talpa pe scara, sau nici jumatate, si daca nu o faceti cu mare atentie si rapid atunci riscati sa cadeti sau sa va iasa anevoioasa urcarea sau coboratul, iata cum am simtit. Frazele scurte. Ultra scurte. Din aceasta carte. Daca la Igor Guzun am intalnit cele mai scurte poezii, scurte ca un inceput de respiratie doar, la Paula Erizanu am intalnit cele mai scurte propozitii, enunturi. Scurte ca niste sfichiuri, pe care daca nu le citesti in grajba le si simti cum vin spre tine si sfichiuesc. Apropo de sfichiuit. As spune ca scriitura Paulei e una chinetica, tactila. Pe intreg romanul, autoarea compara anumite trairi ale protagonistilor cu intepaturi de ace sau alte tipuri de intepaturi, ceea ce e fain. Frazele ultrascurte si aceste "ace omniprezente" incearca sa-l faca pe cititor sa ramana treaz si sa citeasca cu mintea "la rece", cartea si sa-si mai aduca din cand in cand aminte ca e o lucrare bazata pe evenimente reale, istorice. Desi, dupa mine, Paulei i-a reusit de minune sa creeze o ambianta romanesca, pe baza istoriei crude. Daca as face abstractie de istoria de la sf. sec. 19 - incep. sec. 20 atunci as aprecia la fel de mult aceasta carte ca si fictiune. Cred ca asta se intampla si cu cititorii care nu se prea intereseaza de istoria din acea perioada.

Ma bucur ca am citit "Gradina de sticla" de Tatiana Tibuleac inainte sa citesc "Ard Padurile" de Paula Erizanu. La prima vedere v-ati intreba, probabil, da ce mal rog au in comun aceste carti?! Si eu v-as spune ca AU! si inca cum AU! Si anume, in comun sunt acele "intepaturi de ac" atat de prezente la Paula precum scrijeliturile de cioburi de sticla atat de prezente la Tatiana. Doar ca, experienta isi pune amprenta, si daca Gradina de sticla a reusit sa-mi scrijeleasca si sufletul, atunci acele Paulei abia le-am simtit. Nu m-as mira ca aceste ace vor fi mai "tepoase" in urmatoarea carte. 

Cat de revelatoare a fost aceasta carte pentru mine?! A fost! Mega REVELATOARE. Neasteptat de revelatoare. Cateva teme m-au agatat de la bun inceput si m-au vanat pana la finele romanului, care, oarecum s-a incheiat abrupt. Dar inteleg ca e un element de marketing scriitoricesc, ca sa vrei sa astepti urmatoarea carte. Si acum astept. Am de ales?! Nope.

Asadar, stim ca Ard padurile e o carte, in linii generale, despre doua femei (Inessa Armand si Aleksandra Kollontai) care au revolutionat Rusia din perioada mai sus-mentionata si anume, au revolutionat gandirea privitor la femeile integrate in societate, si muncitorii, drepturile muncitorilor si ale femeilor la o viata decenta etc. Stiu ca e incomparabil, dar mi-am adus aminte experienta mea din ultimul an de facultate, cand exact in ziua premenstruala, cand clocotea sangele in mine, asteptand ca profesoara de la Gramatica Teoritica sa vina, am sarit ca intepata de un ac aidoma celor din cartea Paulei, si am strigat "M-am saturat!" :))))

Si poshlo-poeholo! Le-am zis colegelor (baieti nu prea erau la limbi straine) ca ca suffit, si e timpul sa cerem sambata zi libera. Ca deja de practic 4 ani avem lectii 6 zile in saptamana, (oh, da! si inca in acel an, ne-a venit noua randul sa avem lectiile dupa masa si nu in primajumatate a zilei. deci studentii care locuiau la nord sau la sud nu-si vedeau parintii si nu mergeau acasa cu lunile din cauza asta. Nu era si cazul meu. eu locuiam langa Chisinau, dar se pare ca empatizam cu colegele...) iar unele lectii erau absolut inutile si ca sa le faca umplutura unor profesori ca sa primeasca in continuare salarii ne bagau si noua acele lectii ca protectia muncii si sociologia si inca nu stiu ce, care puteau fi reduse la doar cateva ore in total si eficientizate si mai mult ca informative, nu ca obiecte intinse pe simestre intregi. In fine, fetele au tresarit. Tin minte si acum privirile lor speriate intorcandu-se catre mine. Si le-a zis: fetelor cat inca nu vine profesoara tre sa mergem pe toate etajele si sa le zicem studentilor din toti anii si toate grupele ca lunila ora12:45 cand incepe prima lectie sa nu intre in blocul facultatii ci sa ramana jos in fata blocului si sa cerem zi libera. Am impartit rapid cate doua colege per etaj per aripa si in 5 minute erau toti studentii informati. Asta se intampla sambata. Luni, eram calma, mi se incepuse ciclul. Eram sigur ca colegii nu au luat in serios explozia mea. Si cand am cotit sa traversez strada colt cu Eminescu, langa facultatea de teologie, vad un mare de studenti in fata blocului de limbi straine a USM :) am tresarit. M-am oprit. Mi-am zis ca nu se poate. Ei nu m-au luat in serios. Mai mult ELE, baieti erau vreo doi in toata facultatea :) Si de-acolo de la coltul strazii m-au observat cativa colegi strigand, iata, vine Victoria. :))) toti strigau si ma chemau, si s-a inceput. 

A inceput mica mea revolutie. Care, chiar daca a fost utilizat pressingul din partea decanei, asupra mea si a lui Sergiu Palii, ca cica sa avem in vedere ca suntem studenti la buget si ca ce profesori a pus asta la cale, sa-i denuntam si tot asa. Unii profesori ne-au zis la la colt de coridoare cu juma de voce, ca bravo, caci ei saracii nu mai reuseau sa petreaca timp calitativ cu nepotii etc, si ca se bucura ca noi am iesit sa cerem zi libera. Multi colegi de facultate ma priveau cu ura caci se pare erau presati de careva profesori mai putin curajosi si tot asa...

Marti au iesit si studentii care erau in prima jumatate a zilei, si au cerut zi libera. asta era pe la finele lunii octombrie. In ianuarie, cand am revenit la lectii am gasit o gloata de colegi de facultate sarind in sus de bucurie ca aveam week-end deplin pentru intreg semestrul. Si doar o colega din anul doi s-a apropiat si mi-a spus: Multumesc. Victoria, asat ti-o datoram tie. Si vreau sa invat de la tine sa fiu mai indrazneata si sa devin un leader...

Mai tarziu colegi de la jurnalistica ziceau ca de ce nu i-am anuntat ca ei ar fi venit sa inregistreze evenimentul si sa scrie despre cele intamplate...

Digresiunea de mai sus e imensa, dar tineam mult sa impartasesc despre cele metionate mai sus. Caci, citind cartea Paulei aceste amintiri mi s-au tot perindat in fata ochilor...

O alta revelatie puternica era relatia Aleksandrei cu parintii sai, dar mai ales cu maica sa... Honestly, parca era despre mine... se pare ca oi fi un caz clasic... si asta li se intampla multor fiice?! Si aici vreau sa mentionez felul cum protagonista si-a pierdut mama... Apoi cum a simtit-o pe mama tot mai prezenta in mimicile sale, comportament, gesturi etc... La cest aspect as zice ca romanul intruneste, prin excelenta, titlul de lucrare psihologica. Bine, inca nu a reusit sa-mi provoace lacrimi ca lucrarile lui Oleg Serebrian in capitolele cu pierderile parentale, mais quan-meme. E scris indraznet si promitator. 

Un alt aspect care IT'S a MUST sa fie mentionat este sexualitatea protagonistelor atat de viu si ompniprezent, iar si mai viu, si mai realistic il face lexiconul crud si uzual, ca de exemplu: pizda, futut, coaie, vulva, penis etc. Recunosc ca am trait o dezinhibare lexicala citind aceasta carte, eu provenind dintr-o familie pudica in care o data nu am auzit ca parintii sau fratii sau sora mai mare sa pronunte astfel de cuvinte si respectiv, aveam o carapace care nu permitea ca aceste cuvinte sa-mi patrunda creerul iar mai apoi sa le utilizez... multumesc autoarei. Tres bien!

Si cum sa nu mentionez cuvantul "ogheal" tot mai prezent spre finele romanului. Ii si simteam caldura si greutatea. Ca daca ii zicea plapuma nu era, probabil, sa-i simt acea tesatura si textura destul de rudimentara specifica oghealurilor din perioada sovietica, si mai devreme... dar care incalzea oricum... Cuvantul plapuma mi se asociaza cu ceva mai fin... mai molcut... or actiunea se intampla in Siberia si acolo nu era nimic fin si molcut... 

Despre aspectul istoric al cartii n-am sa vorbesc aici.... acest aspect, cred ca m-a interesat mai putin... Desi, sunt convinsa ca autoarea a lucrat enorm documentandu-se. Asta se vede in rubrica Multumiri de la finele cartii. 

Acum vreau sa multumces si eu daca ati ajuns pana in acest punct la review-ului. Dar si mai mult vreau sa multumesc autoarea Ard Padurile. Plecaciuni si spor la urmatoarea carte.

Am inregistrat bucati din lectura acestei carti pe podcastul de pe anchor 1001 books.

Bonne lecture, prieteni!

Edinburgh

4/6/2022