Cantecul marii de Oleg Serebrian. Review.
Auzisem de acum
cativa ani de aceasta carte. Dar nu m-am grabit s-o caut s-o citesc. Mai mult motivand ca nu sunt in tara si
aici unde sunt prin biblioteci nu o gasesti. Dar daca ti-e dat sa intercationezi
cu cartea atunci ti se intampla oricum. Ti se intampla si te transforma. Toamna
asta fusesem Acasa, in sfarsit, dupa doi ani de absenta din cauza pandemiei
bat-o vina. Si pe rafturile Ilenei si Alex am intrezarit printr-o multime de
cartie bune si Cantecul marii de Oleg Serebrian. Nu stiam despre ce este
cartea. Marca de incredere era numele autorului. Ileana si Alexander mi-au
recomandat-o din tot sufletul, mi-au spus ca e buna-buna cartea. Neaparat
s-o citesti. Mai pui ca Alexander e german get-beget. Am ajuns la Edinburgh, am tot lecturat unele
carti, dar cuvintele Ileinei si ale lui Alex imi tot rasunau in gand si am zis
ca nu mai astept, o citesc acum. Aici si acum.
Ce sa zic ?!
O carte care m-a cutremurat. Nu de la inceput, fireste. La inceput in
crea niste mixed feelings, ar spune englezul. Dar m-a agatat oricum caci era
vorba de felul de comunicare in cupluri cand se creaza tensiune si daca am sti cu
totii ca anume prin comunicare si prin dialog le-am rezolva pe toate… in tot
cazul, am simtit prima parte a romanului ca pe o scriitura psihologica. Cumva, nu-mi venea sa cred ca inainte
oamenii erau la fel de sensizitivi le emotiile sotului sau ale sotiei… parca-mi
pare asta mai mult un fel de a gandi contemporan… mda.. e chiar food for
thought…
In tot cazul
atunci cand frontul s-a apropiat de Cernauti, si au inceput bombardamentele
asupra orasului la propriu cartea incepe sa scuture bine. Au fost pasaje care m-au
facut sa plang. Era peste puterile mele sa nu. Anume acel pasaj in care
matusa Chilina, doar ea, o observa pe micuta Iuliana, mergand pe de-ascunselea
dupa o usa, unde era agatat halatul pe care candva il imbraca maica sa, si
soptea “ma-ma”… or, toti credeau ca micuta nu era deloc conectata cu mama, si
era in relatii extrem de bune doar cu tatal ei… Scriu acum aceste ganduri si inima mea vrea sa explodeze… acel pasaj este EPIC !
Despre teroarea
consecintelor celui de-al doilea razboi mondial nu va mai povestesc. Cititi
cartea. Veti afla dine ea.
Ah da… si solzii
din biserica armeneasca… fara cuvinte. Pur si simplu. Brusc romanul a devenit
un fel de horror movie…
Pleciuni, draga
autor.
Acum, dupa toata
cronologia, s-au cuveni sa citesc Woldemar. Dar nu am cartea aici si acum. Am,
in schimb, Pe contrasens. Voi continua cu aceasta carte…
Multumesc !
Comments
Post a Comment