"L'arrache-coeur" de Boris Vian

Dacă ai tangenţe cu psihologia, dacă eşti mamă ori tată, ori nu eşti încă.. atunci cartea aceasta s-ar putea să-ţi prindă bine şi să-ţi şi vină pe gust...

Daca vrei să trăieşti o metodă metaforică de SF a comportamentului posesiv al mamei vis-à-vis de copiii pe care i-a născut, atunci citeşte « L’arrache-coeur ». Autorul ilustrează prin imagini adesea groteşti atitudinea posesivă şi obsesivă a mamelor faţă de copiii pe care ii aduce pe lume.

Clementine naşte tripleţi. Chiar în perioada sarcinii îşi schimbă comportamentul faţă de tatăl viitorilor copii, actualul ei soţ.  Soţia îl închide  într-un dulap, pentru că nu suportă să-i simtă prezenţa, şi asta din cauza chinurilor prin care trec în timpul sarcinii.

Apariţia psihanalistului Jackmore, în casa lui Clementine, la început în calitate de « moaşă », dă startul de facto poveştii. Vine în sătucul lui Clemantine pentru a face psihanaliza pe locuitorii de-acolo. Jackmore încearcă să dea start experimentului începând cu familia lui Clemantine. Şi doar avansând în lectura cărţii vei înţelege dacă îi reuşeşte lui Jackmore să devină psihanalistul locuitorilor din acel sătuc şi de ce...

Vian menţine stilul evoluţiei şi involuţiei subiectului, specific lucrărilor sale : seninătate şi o stare de bine la început, continuat cu imagini şi scene groteşti, forme absolut inumane, neplăcute, producând disconfort moral in crescendo.

La nivel hermeneutic, această carte e o sursă inepuizabilă de simboluri şi nonvalori. Prin urmare, dacă eşti pasionat de numerologie, chiar ai ce explora în cartea aceasta, voi oferi doar cateva exemple, restul le descoperi când citeşti : observăm deformarea timpului, lunile nu mai sunt cele obişnuite şi nici numerotarea zilelor nu e aceeaşi - de la « august » ajungem la « aprust », de la « 30 de zile » ale lunii ajungem la  « 107 » sau numere şi mai mari. Autorul oferă suficiente detalii cu privire la îmbrăcăminte, alimentaţie, fizionomiile personajelor, pentru a accentua bizareria şi starea de « horror movie », mai ales când ajungem la scenele unde preotul se luptă cu diavolul – o incăierare programată doar pentru a distra mirenii care au venit la slujba religioasă. Atrage atenţia asupra personajului care primeşte grămezi de aur pe care nu poate să-l utilizeze, în schimbul serviciului pe care-l oferă, dar mai ales fii atent la tipul serviciul, nu în zadar l-am pus de rând cu simbolurile...

Valorile care la început par bine etalate, în scurt timp se transformă în nonvalori, de exemplu :

-          Dragostea mamei faţă de copii trece în posesivitate, obsesie si parannoia.

-          Portul vestimentar, aparent frumos, ascunde un trup cu un suflet foarte sumbru – trupul Clemantinei. Tot prin vestimentaţie autorul ne oferă şi câteva scene de Woodoo.. condimentate cu o doză bună de ironie.

-          Prin ignorarea şi respingerea tatălui, care nu face decât, pur şi simplu, să-şi părăsească familia şi casa, pentru că nu mai suportă calvarul oferit de soţie, imaginea rolului de tată într-o familie este definitiv anihilată. Un fel de prezicător acest Boris Vian – a prezis viitorul copiilor care sunt concepuţi în eprubetă.

-          Pe alocuri asistăm la etalarea oarecum ironică a feminismul foarte puternic declanşat în perioada când a fost scrisă cartea.

-          In mod special ţin să menţionez scen cand copiilor le cresc aripi iar mama taie aceste aripi, punandu-i pe copii in colivii separate, pentru că-i este frică că ei vor părăsi casa părintească într-o bună zi, şi tot « confortul » pe care ea li-l oferă.

Chiar dacă Vian reuşeşte să te plonjeze în meditare, şi să-ţi provoace tot felul de gânduri profunde, şi pe cât de profunde pe atât de triste, autorul nu uită sa îmbine gravitatea subiectului cu mici «popasuri» amuzante, apoi ironice, şi mai târziu sarcastice chiar.. Da! Vei şi râde.. dar, s-ar putea să ai şi «popasuri» unde râsul se îmbină cu nişte firicele de lacrimi... nu de bucurie..

***

« L’arrache-coeur » - o istorie tulburătoare pe care o recomand cu insistenţă tuturor celor care vor să vadă existenţa umană printr-o prismă neobişnuită – stilul vianic.Cu atât mai mult, recomand cartea viitoarelor şi actualelor mămici ( !!!).

Nota : de la 1 la 10 aleg 10.

P.S. : daca ţi-a plăcut « L’ecume des jours » sigur o să-ţi placă şi « L’arrache coeur » ! Iar dacă nu ţi-a plăcut prima carte (deşi încă n-am întâlnit oameni care s-o spună !), cu atât mai mult e cazul s-o citeşti pe-a doua... să-ţi vină pe gust Vian şi să reciteşti prima carte...

***

Lectură plăcută!

*imaginile sunt preluate, fara voie, din urmatoarele surse:

www.edition_delcourt.fr

orichan.canalblog.com