Cand a murit mamica

Chiar atunci cand o vedeam in sicriu, plangeam dar cumva fara isterie. Un fel de plans inabusit. Probabil inhibat. Sau aveam doar siroaie de lacrimi fara careva interjectii sau smeorcaieli. Da. Tin minte ca aveam multe batiste umede in buzunar.

Adevaratul plans a inceput dupa. Am revenit la Edinburgh si am inceput sa plang. Sa plang mult. Poate exagerat de mult.

Plangeam de cateva ori pe zi. Ma ajuta enorm cand Valeriu se apropia si ma imbratisa ori de cate ori ma vedea plangand. Si nu ma intreba de ce plang. Stia.

Apoi plangeam o data'n zi.

Dupa o perioada cam o data la cateva zile, o data in saptamana.

Cu timpul s-a rarit plansul cand ma gandesc la mamica. O data in luna, apoi o data la cateva luni. O data cam in jumatate de an...

Dupa cativa ani de la moartea mamicai am ajuns abia acum sa ma intreb...

De ce ne plangem mamele moarte, chiar daca suntem oarecum adulti in toata firea?!

Cine stie raspunsul sa mi-l zica si mie. Eu inca il caut...

Mda... Am ceva timp de cand nu am plans fiind cu gandul la mamica. Dar acum scriu. Si plang...

Nu stiu cand va fi data viitoare.

18.07.2022

Edinburg