Povestile celor doisprezece ciorapi impletiti
Cand eram copila, de obicei, mamica imi depana povestile.
Multe povesti.
Dar nu inainte de culcare, cum probabil li se intampla multor copii...
Povestile mamicai erau depanate in timp ce culegeam pomusoare brumoase pe dealuri insorite. La dejgheocatul fasolelor, la alesul nucilor, curatarea porumbului de panuse. Sau, si mai ales, in timp ce impletea(m) sarmale. Eu, de obicei, dupa prima sarma impletita cedam sa mai impletesc vreuna (nu-mi ieseau nicicum), in schimb urechile si sufletul meu nu cedau la ascultatul suprem al istorioarelor, pana la capat. "Las'ca vei invata si asta intr-o zi" imi spunea mamica, cand vedea ca nu-mi ies galustele. Si-ntradevar, intr-o zi, chiar am invatat sa impletesc sarmale. Sper ca mamica le vede de-acolo de sus si se minuneaza.
Oooo, dar atunci cand povestile mamicai erau depanate in timp ce impletea ciorapii de lana...
Noi, de tot, eram sase copii acasa. Ne trebuia, cel putin, doisprezece ciorapi impletiti cand incepea iarna. Veti intreba "dar ciorapi pentru parinti?!" Ei vroiau sa ne vada pe noi incaltati, si mai apoi se gandeau si la picioarele lor. De multe ori, fara ciorapi impletiti. Iar noi o luam ca pe un lucru firesc.
Ne impletea mamica ciorapii cand afara se lasau troienele, iar in casa era cald si bine. Si doar vocea mamicai impletea cuvinte in unison cu andrelele care parca hipnotizandu-ma, ma tineau pironita cateva ore bune cu privirea tintita la ciorapul care crestea in mainile mamicai in miscare perpetua. S-atunci cand vedeam cum incheie ultimele ochiuri ale ciorapului, auzeam cum incheie si povestea.
Fiecare ciorap impletit transmitea o poveste. Doisprezece ciorapi, doisprezece povesti. Si asa toate iernile copilariei mele.
Poate de asta n-am simtit niciodata lipsa povestilor inainte de culcare, spuse de parintii mei.
Povestile mamicai erau cu Zmei, Feti Frumosi si Ilene Consanzene luate din viata reala. Pentru ca acestea erau amintirile ei. Amintirile din copilarie si adolescenta mai ales. Dar cele mai cele, erau amintirile pe care mamica, copil fiind la randul ei, le auzea de la mamica sa si bunica (strabunica mea). Dar despre asta, va povestesc intr-o alta zi...
Multe povesti.
Dar nu inainte de culcare, cum probabil li se intampla multor copii...
Povestile mamicai erau depanate in timp ce culegeam pomusoare brumoase pe dealuri insorite. La dejgheocatul fasolelor, la alesul nucilor, curatarea porumbului de panuse. Sau, si mai ales, in timp ce impletea(m) sarmale. Eu, de obicei, dupa prima sarma impletita cedam sa mai impletesc vreuna (nu-mi ieseau nicicum), in schimb urechile si sufletul meu nu cedau la ascultatul suprem al istorioarelor, pana la capat. "Las'ca vei invata si asta intr-o zi" imi spunea mamica, cand vedea ca nu-mi ies galustele. Si-ntradevar, intr-o zi, chiar am invatat sa impletesc sarmale. Sper ca mamica le vede de-acolo de sus si se minuneaza.
Oooo, dar atunci cand povestile mamicai erau depanate in timp ce impletea ciorapii de lana...
Noi, de tot, eram sase copii acasa. Ne trebuia, cel putin, doisprezece ciorapi impletiti cand incepea iarna. Veti intreba "dar ciorapi pentru parinti?!" Ei vroiau sa ne vada pe noi incaltati, si mai apoi se gandeau si la picioarele lor. De multe ori, fara ciorapi impletiti. Iar noi o luam ca pe un lucru firesc.
Ne impletea mamica ciorapii cand afara se lasau troienele, iar in casa era cald si bine. Si doar vocea mamicai impletea cuvinte in unison cu andrelele care parca hipnotizandu-ma, ma tineau pironita cateva ore bune cu privirea tintita la ciorapul care crestea in mainile mamicai in miscare perpetua. S-atunci cand vedeam cum incheie ultimele ochiuri ale ciorapului, auzeam cum incheie si povestea.
Fiecare ciorap impletit transmitea o poveste. Doisprezece ciorapi, doisprezece povesti. Si asa toate iernile copilariei mele.
Poate de asta n-am simtit niciodata lipsa povestilor inainte de culcare, spuse de parintii mei.
Povestile mamicai erau cu Zmei, Feti Frumosi si Ilene Consanzene luate din viata reala. Pentru ca acestea erau amintirile ei. Amintirile din copilarie si adolescenta mai ales. Dar cele mai cele, erau amintirile pe care mamica, copil fiind la randul ei, le auzea de la mamica sa si bunica (strabunica mea). Dar despre asta, va povestesc intr-o alta zi...
11.03.2018
Edinburgh
Edinburgh
Comments
Post a Comment