Marea revoluţie a mâinilor mele (sau În ţara lui F**king)

Pur şi simplu mănânc o ciocolată.

Pur şi simplu am ieşit afară.

Pur şi simplu scriu. Perturbări de suflet. Care par normalităţi. Dar sunt nebunii. Şi scriu. Nu mă opresc. M’aş opri, nu mă ascultă mâina. Nu mai ţin minte în ce carte. Citeam despre corpul care la un moment dat nu-şi mai putea controla mâinile şi picioarele. Alea făceau ce doreau. Probabil la Knut Hamsun. Nu mai ştiu. S-a oprit mâina. 10 secunde repaus pe loc. Şi iar ca apucata, s-a pornit pe scris. Mâina mea dreaptă are personalitate. E nebună. Mi-ar place s-o pot zădărî şi să-i iau stiloul. Să scriu cu stânga. Stănga are şi ea personalitate. Ştie să ţină caietul pe genunchi. In timp ce scriu. 

Dreapta nu s-ar pricepe la ţinut caietul pe genunchi. Nici n-ar vrea si nici n-ar avea când. Dreapta e ocupată cu scrisul. Intr-o zi...

Intr-o zi voi face o revoluţie. Marea revoluţie a mâinilor mele. Voi scrie cu stânga, iar dreapta va ţine caietul. Să vedem dacă nu stârnesc apocalipsa în forul meu interior… Pe planeta mea micuţă de « Petit Prince ».

Şi iar o pauză. 7 secunde. Mă doare mâina dreaptă. E cea mai exploatată. Primeşte acelaşi salar ca mâina stangă şi rabdă oricum. Cred ca durerea asta o fi semn de grevă incipientă. Las’ să faca grevă noaptea ! Când dorm.

Iar afară plouă. Normal ! Scoţia ! vei spune. « De mult n-a plouat... » va şopti sarcastic iubitul meu. Şi vom continua să... trăim. Ca scoţienii. In tara lui « F**king ».

F**king rain, f**king bread, f**king life, f**king car etc. debiteaza ritmant din gurile celor mici şi mari, în loc de aburi…