"Copilul german" de Camilla Lackberg

fotografia din sursa proprie

Se întâmplă uneori, să descoperim lucruri minunate, anume atunci când nu ne prea gândim la aceasta...

În miezul acestei veri, am avut marele noroc să descopăr această carte în biblioteca unei familii de omuleţi de care mai rar întâlneşti : o Cosânzeană, un Alexandru cel Mare şi o prinţesă pe nume Shusha (aceste personaje nu sunt fictive, ele există !)... m-a intrigat titlul cărţii. Anume aceasta mi-a provocat dorinţa de a o citi, neştiind despre ce-o fi povestit scriitorul în ea, pardon, scriitoarea... Nu cunoşteam autoarea – Camilla Lackberg – nu-mi spunea nimic atunci acest nume... acum ştiu ca e o scriitoare contemporană de bestsellere din Suedia, şi că nu-mi displace deloc scriitura ei, ba chiar e impozantă.

Titlul, cel mai puţin (ca să nu spun « deloc »), mi-a sugerat că acesta ar fi un roman poliţist (de ani buni n-am mai citit romane poliţiste, tot caut să mă complic cu cărţi mai « greoaie », păcat...). Din prima, titlul mi s-a asociat cu al doilea razboi mondial... de aceea imediat am deschis primelepagini să văd cand a fost editată cartea pentru prima dată (prima ediţie e destul de prospecioară !)... mă întrebasem atunci « cine-o mai fi scris bestsellere despre al doilea război mondial în zilele noastre, atunci când astăzi sunt atâtea alte teme mult mai actuale... reţelele de socializare, consumerismul, terorismul, razboiul din Gaza, cenzura din China etc. ?»

« Copilul german » este tipul de carte pe care vrei s-o lasi jos doar pentru că eşti la serviciu, şi nu e ok să-ţi ignori clienţii citind-o, dar, iţi doresti ca, cel puţin, sa te « asiste » de pe birou, atâta timp cât iţi exersezi activităţile în orele de lucru ; nu vrei s-o laşi din mâini nici cand iţi bei cafeaua dimineaţa, şi vrei să te acompanieze şi în baie..  

Mi-a plăcut că pe măsură ce avansam în lectură, tot mai mult simţeam cum mainile mi se încleştau puternic în ţesutul acestei cărţi, şi-anume atunci îmi doream cel mai mult să fiu uitată de toţi şi de toate, şi-mi mai doream ca să nu cumva să fiu apelată la mobil, sau să vreau cumva să merg la baie, să nu vină atât de curand ora de plecare la serviciu, pentru că dorinţa de a afla cât mai curând sfârşitul, îmi parjolea cerebelul din ce în ce mai tare şi-mi plăcea asta ( !), era ca şi cum ai simţi foarte intens că te apropii de orgasm, şi-ţi doreşti să nu intervină nimic ce-ar perturba atmosfera ca să poţi consuma plăcerea până la capăt...

Apropo de sfârşit, cred că oricine când a citit romane poliţiste,  a incercat pe parcursul lecturii să ghicească cine e vinovatul, trebuie să recunosc... eu nu sunt o excepţie la acest capitol, or această ispită mă urmarea de fiece dată când luam cartea în mâini. Eram departe de-a fi pe la mijlocul lecturii, când au început să-mi tot vină în gând felurite (happy)-enduri pentru această carte.. şi-mi tot ziceam că aşa carte aş fi putut scrie şi eu (cartea a fost compusă în urma unui curs de « scriere literară » !). Dar bine că n-a trecut mult, ca să trec în a doua jumătate a cărţii, şi ca autoarea, într-un mod de neiertat, să încâlcească « iţele » subiectului astfel încât să fiu nevoită să citesc « supusă » romanul, până la capăt, şi să nu încerc cumva să iau locul creatoarei acestui chef-d’oeuvre...

Prin urmare, dacă eşti doritor de o lectură rapidă, dar nu de scurtă durată, un fel de lectură « festina lente » (cartea are totuşi 600 pagini !), dacă eşti doritor de o lectură care să te captiveze până la ultima filă, dacă vrei să simţi din nou impactul unui roman poliţist de calitate, atunci nu ai decât să cauţi prin librării/biblioteci/site-uri « Copilul german » de Camilla Lackberg !

hm... stau şi mă gândesc... este totuşi nenecesar să măsori bine înainte să faci pasul ăsta.. pentru că odata cartea luată în mâini, n-o mai laşi până nu-i dai de capăt, iar aceasta (atenţie !) să nu care cumva să-ţi strice planurile de week-end sau chiar şi de serviciu ;)

Lectură plăcută !  

fotografie din sursa proprie

PS : 9 din 10 pentru această carte, ceva totuşi i-ar mai fi trebuit, întrucât, serile, înainte de culcare nu m-a ţinut trează mai mult de circa o jumatate de ora, eu care credeam că nu voi adormi până nu voi citi ultimul cuvânt... e totuşi o carte care se consumă dozat, dar... în cantităţi mari !